Sunt singur
Pământul mă doare sub mine,
Stau prăbuşit sub cumpăna fântânii
Şi plâng durerea-mi prea grea pentru mine.
Păcatele-mi de plumb
Mi-au sfârtecat simţirea
Miau rupt speranţa,
Cum rupe schija din cartuşe
Aripa obosită a unei păsări călătoare.
Abia ajuns aici,
La „apa vieţii”,
Târâş, în coate printre mărăcini,
Aştept ca şi Samariteanca,
Să fiu primit…
Am venit acum, la Tine, Doamne
Cu inima-mi mânjită de tăciune
Cu gândurile pironite-n cuie,
Ca un prizonier încătuşat în jale
Să mă primeşti ca pe-un risipitor…
Nu am nimic.
Am risipit până şi harul
M-am vândut chiar şi pe mine…
Tot ce mai am eşti TU!
Primeşte-mă Părinte!
